România, în rândul lumii: turismul la volan, punctul forte al țării noastre
Cu toate că, în ultima vreme, circulă fel de fel de zvonuri despre turismul din România, se pare că, dacă știi ce să alegi și mai ales când să alegi, ai putea să petreci o vacanță de nota zece la noi în țară.
Firește, toată lumea știe, inclusiv cei din afara granițelor, că transportul în comun în România nu este chiar cea mai plăcută experiență, de cele mai multe ori.
Cu toate astea, se pare că stăm destul de bine atunci când ne raportăm la închirierea de mașini.
România, una dintre cele mai ieftine țări, atunci când vorbim despre tarifele de tariful cu care poți închiria o mașină
În ciuda faptului că prețurile la carburanți au crescut considerabil, în ultima perioadă, prețurile la mașinile închiriate sunt încă mici, comparabil cu cele din alte țări europene.
„În contextul creşterilor masive de preţuri în benzinării, costul călătoriei este un considerent tot mai important de luat în calcul în vacanţele de vara aceasta. Totuşi, în ciuda inflaţiei şi a preţului crescut la combustibil, România rămâne o ţară relativ ieftină în care să călătoreşti, comparat cu multe alte ţări din Europa, ocupând locul şase în topul celor mai ieftine ţări pentru călătoriile cu maşina de anul acesta. Preţul la benzină în România este echivalentul preţului mediu la nivel european, iar costurile încărcării maşinilor electrice, precum şi cel al parcărilor rămân unele din cele mai scăzute (aproximativ 0,54 euro, pentru două ore). În plus, costurile reduse pentru cazări şi închirieri auto contribuie la atractivitatea acestei ţări în rândul celor interesaţi de călătorii cu buget redus”, se menţionează într-o analiză publicată de momondo.ro.
Așadar, în concluzie, se poate spune că, în ciuda faptului că România nu este o țară perfectă, mai ales atunci când vorbim despre turism, altora li s-ar putea părea atractivă, mai ales din prisma acestui aspect.
În mod evident, nici transportul în comun nu costă extrem de mult, comparat cu cel din alte țări, însă măcar, în cazul mașinilor închiriate, putem să avem siguranța confortului, raportat la cât plătim pentru a-l avea.